Breban, femeile şi Sfinţii Părinţei

Un fragment din Bunavestire a lui Breban (de la luciat citire) mi-a adus aminte de un crâmpei de homilie atribuită Sf. Efrem Sirul şi, într-altă formă, Sf. Ioan Gură-de-Aur, doi dintre cei mai influenţi dascăli creştini din toate timpurile. Textele lor au fost copiate şi răscopiate în Bizanţ, apoi şi-n toată lumea ortodoxă în felurite traduceri, numărându-se fără doar şi poate printre best seller-urile vremii. Iar influenţa autorilor, mai ales printre călugări şi popimea de viţă ascetică a fost (şi mai este încă) pe măsura succesului editorial.

Descrierea (doar ficţională?) a femeii-femeie din pasajul brebanian e oarecum contradictorie: întrutotul supusă Stăpânului ei şi toanelor acestuia, gata să încaseze una sau mai multe palme în sfânta zi de Paşti, după cum va fi sfântă voia Lui, dar, în acelaşi timp, fiară sălbatică în stare să-şi sfâşie rivalele numai pentru ca mai apoi să gâfâie fericită şi să scâncească de plăcere în vreme ce, drept răsplată, masculul o tânteşte la pământ şi-0 fecundează animalic. Nici bărbatul brebanian nu-i lipsit de contradicţii: locţiitor al lui Dumnezeu (şi-al lui Jupiter, îmbinând armonios misoginismul pre-creştin cu delirurile misogine ale Părinţilor), părinte de familie bând şi cumpătat, grijuliu cu bătrânii şi copiii, dar şi homo Neanderthalensis, mascul feroce care-şi târăşte femela (preferabil de păr), o trânteşte la sânul Gliei-Mamă şi-o posedă de-i sar capacele.

Cât e ficţiune şi cât obsesie personală în textul brebanian, poate judeca fiecare cititor cu răbdare şi parale (sau, mă rog, cu abonament la bibliotecă). Ce mi se pare mie fascinant în tot ghiveciul ăsta patriarhalist&păgân&creştin e vorba "unul care să-i răzbune pe toţi" (pe toţi bărbaţii, fireşte). Nu pot să ştiu la ce s-o fi gândit autorul când şi-a închipuit sexul şi căsnicia ca pe un soi de răzbunare supremă a întregului neam bărbătesc, dar nu m-aş mira să-şi fi adus aminte de strămoaşa Eva, cea cu păcatul dintâi, ispititoarea lui Adam şi capul tuturor răutăţilor, din pricina căreia bieţii bărbaţi sunt astăzi nevoiţi să-şi câştige traiul în sudoarea frunţii în loc să huzurească şi să zburde goi-goluţi, nevinovaţi şi fericiţi ca nişte mieluşei, pe tăpşanele din grădina Raiului.

Şi de-i aşa, apoi avem de-a face cu o bucăţică de teologie foarte rafinată, la fel de subtilă (chiar dacă nu la fel de împănată retoric) precum cea din fragmentul de mai jos (traducerea din greacă îmi aparţine), pe care n-ar strica să-l citească, mă gândesc, toţi câţi fac la noi paradă de ortodoxie.

Despre femeia rea (Ms. gr. BAR 1445, f. 263^v-264^v)

"Ce-i femeia? Cârligul diavolului, cursa şi laţul în care, ademeniţi, ne prăpădim. Ce-i femeia? Izvor al relelor, nenorocire pe pământ, tainiţă a spurcăciunii, însoţire de moarte-aducătoare, alunecuş privirilor, tăiş [ce străpunge] inima, pieire sufletului, însemn al iadului, patimă [ce ne târăşte] în prăpastie, ruşinare sfinţilor, odihnă Şarpelui, mângâiere diavolului. Ce-i femeia? Durere fără alinare, rău fără vindecare, sminteală celor ce s-ar mântui, pedeapsă zilnică, călăuză către întuneric, învăţătoare la păcate, dezvăluitoare a tainelor. Ce-i femeia? Fiară neruşinată, gură neînfrânată, desfătare ticăloasă, mijlocitoare a osândei veşnice, cuget pământesc, destrăbălarea bărbaţilor, poftă fără saţ. Ce-i femeia? Tulburarea casei, război ales de bunăvoie, înfrângerea bărbatului, desfrâul cu care te culci, grija cu care te trezeşti. Ce-i femeia? Viperă otrăvită, leoaică nemiloasă, aspidă otrăvitoare, panteră fioroasă, armă a diavolului, turbare [dorită] cu poftă, pieire lumii-ntregi, năpastă necurmată, şerpoaică neîmblânzită.

Căci neînsemnată e orice [altă] răutate faţă de răutatea femeii. Ia cată la uneltirile femeilor! [Femeia] l-a scos pe Adam din Rai şi pe preaputernicul Samson l-a orbit, ea l-a despărţit pe mult înţeleptul Solomon de slava lui Dumnezeu şi pe [prorocul] Ilie l-a făcut fugar, lui Ioan Botezătorul i-a retezat capul şi pe marele luminător al lumii, pe Ioan Gură-de-Aur l-a osândit să pribegească! Atât de mare nenorocire este femeia rea, încât unul dintre înţelepţii păgânilor a numit-o „un rău necesar”; „necesar”, [adică], pentru naşterea copiilor, dar socotind-o un rău absolut. Şi de vrei să fugi de o asemenea fiară, ascultă ce spune în cartea Proverbelor: „Fiule, să nu te biruie pofta după frumuseţe, nici să nu-ţi aşterni privirea asupra acesteia, ci ia-o iute la picior şi nu întârzia!”

Să se ştie că acela care se împreunează cu o femeie nu pentru a face copii, ci numai pentru plăcere, cade sub povara păcatului şi a judecăţii, chiar şi când se împreună cu femeia sa. Căci de aceea este dată căsnicia, ca [omul], pândit de coasa morţii, să se împreuneze [cu femeia] spre a-şi semăna urmaşi."

Ultimul paragraf e o adăugire a unui cititor inspirat de tiradele misogine ale Părinţelului. La aşa autor, aşa comentator!